† SFÂNTUL SFINŢIT MUCENIC PANGRATIE, EPISCOPUL TAVROMENIEI : Apoftegme profetice ale stareţului Ambrozie din Mănăstirea Dadiu (III)

Apoftegme profetice ale stareţului Ambrozie

din Mănăstirea Dadiu (III)

12. Păcatul intră prin organele de simţ. Trebuie să-l oprim în minte prin rugăciune şi prin “Doamne Iisuse…”. Invidia este cel mai greu păcat şi nu avem nicio scuză. Trebuie să plece dinlăuntrul nostru. Şi sfinţii au păcătuit, dar s-au sfinţit. Ca oameni, şi ei au căzut în greşeli, dar s-au sfinţit (p. 214).

13. (Despre cineva care a suferit o depresie) Încă nu s-a desăvârşit în ceea ce priveşte credinţa. Când vom crede realmente, îi vom vorbi lui Hristos ca unui prieten, ca unui tată. Şi atunci El va convorbi cu noi. Hristos ne va vorbi în orice problemă a noastră, fie prin cineva, fie lăuntric; va vorbi şi-L vom înţelege.

Dumnezeu nu are limite.

Dumnezeu cu o mângâiere îndreptează toate.

Dacă greşim, îngerul păzitor fuge, stă deoparte supărat, dar, copilul meu, printr-un “Iartă-mă”, atunci când este din adâncul sufletului nostru, se întoarce.

Cei care pleacă în Săptămâna Patimilor, se duc direct sus. Este binecuvântat omul care moare sâmbăta şi este îngropat duminica. Drumul către rai este deschis (pag. 214).

14. Uneori demonii i se arătau şi nu puţine au fost cazurile în care s-a ciocnit cu ei, pentru a apăra vreun om, iar uneori chiar îl loveau. Dar lucrul acesta nu-l descoperea cu uşurinţă. De pildă, odată, i s-a arătat un demon uriaş la trup, care i-a dat un pumn în faţă, iar stareţul, care atunci era drept şi Bătrân, n-a ezitat şi i l-a întors. Semnele loviturilor de pe trup erau uneori vizibile, ca atunci când l-a muşcat de mâna dreaptă, între degetul mare şi arătător, iar fericitul Episcop Antonie de Sisanios şi Siatisti, care a văzut, s-a întors şi a spus unui fiu duhovnicesc care îl însoţea:

- Ai văzut ce i-a făcut satana?

Altădată, când de-acum era la pat şi nu putea nici măcar să spovedească, medicul Th. Duros căuta duhovnic şi stareţul l-a spovedit, însă noaptea a suferit din partea atacurilor demonilor care l-au lovit, pentru că luase asupra sa păcatele medicului. Dar atunci când uneori vreun fiu duhovnicesc îi cerea să-l ierte pentru că i-a adus atât necaz după spovedanie, el îl odihnea:

- Asta este slujba mea, copilul meu – a spus (p. 89).

15. Stareţul s-a dus într-o mănăstire cu un preot tânăr, copil de-al său duhovnicesc, ca să se închine. La arhondaricul unde stăteau, exista o fotografie veche cu monahii din mănăstire. În timp ce serveau cafeaua, a luat fotografia şi i-a spus la ureche, arătând un monah din cei cca. 20, care erau înfăţişaţi:

- Îi vezi? Doar acesta s-a mântuit (p.107).

16. Cu doi ani înainte de adormirea sa, i-a spus unui fiu de-al său duhovnicesc, pe care îl preţuia mult, când acela i-a propus să îl ducă într-o scurtă plimbare ca să se destindă, la puţin timp după ieşirea lui din spitalul “Attico”:

- Eu, Gheorghe, de aici, de unde sunt, merg pretutindeni. Le văd pe toate.

Unele întâmplări cunoscute sunt revelatoare pentru această harismă pe care i-a dat-o Dumnezeu, în principal în ultimii trei ani din viaţă. De pildă, odată ne-a destăinuit că se afla într-o peşteră şi că făcea Liturghia împreună cu primii creştini.

Însă călătoriile sale duhovniceşti, nu se refereau doar la trecut. Putea să se deplaseze duhovniceşte şi să afle despre diferite lucruri care se desfăşurau în prezent sau în viitor. Odată, de pildă, a destăinuit că fusese în Creta şi slujise împreună cu un preot, iubit fiu duhovnicesc de-al său, şi că era foarte mulţumit de ceea ce trăise (p.124).

17. După cum îşi vor aminti toţi, în dimineaţa zilei de 11 septembrie 2004 s-a prăbuşit în regiunea maritimă a Golfului Singhiticos, la opt mile navale de Sfântul Munte, elicopterul Sinuk, care îl transporta pe Patriarhul Petru al Alexandriei şi pe cei şaisprezece oameni care îl însoţeau, clerici şi laici. În aceeaşi seară, stareţul s-a aflat într-o rugăciune îndelungată. Vedea unde sunt şi suferea pentru ceea ce vedea, pentru că faţa lui se strângea şi făcea grimase. A dezvăluit doar că oamenii au plecat muceniceşte, pentru că au înţeles că mor şi s-au necăjit foarte mult.

Cineva l-a întrebat:

- Gheronda, de ce în acest fel, în acest loc şi atât de mulţi?

– I-a strâns pe toţi Dumnezeu, copilul meu, pentru că aşa a fost voia Lui, a răspuns.

Dar după câteva zile, când au discutat iarăşi despre aceasta, a adăugat şi următoarele:

- Felul în care au murit îi duce pe toţi în rai (p.124).