Biserica pe sângele martirilor
În anul 1900 s-au produs evenimente de cotitură în destinul istoric al Chinei. Anul acela s-a făcut cunoscut prin faptul că a fost perioada celor mai crunte acţiuni ale ihetuanilor – o mişcare în esenţă religioasă, dar care datorită traducerii nereuşite a englezilor este cunoscută mai mult ca “mişcarea boxerilor”. Ea a fost orientată împotriva străinilor, a căror influenţă asupra vieţii Imperiului Chinez s-a intensificat odată cu pătrunderea misionarilor occidentali. Ideologia acestei răscoale era anticreştină. Fiul primului sfânt mucenic chinez Mitrofan Ţziciunea, ucis de către ihetuani, protoiereul Serghie Cean, care prin minune s-a salvat, scria mai târziu despre ihetuani următoarele: “Aceasta a fost o asociaţie cu organizare de comună (masa obştească) şi care ademenea populaţia, propagând învăţătura sa despre forţele supranaturale în scopul elogierii Chinei şi nimicirii străinilor, aceştia fiind numiţi diavoli, iar chinezii botezaţi – talpa iadului, iar cei nebotezaţi, dar care aveau legături cu ei – talpa iadului de gradul doi; boxerii erau luaţi drept oaste cerească”.
Ihetuanii amenajau pretutindeni locaşuri în scopuri idolatrice şi săvârşeau acolo aduceri de jertfe. Autorităţile oficiale ale Chinei, până în primăvara anului 1900, au protejat misiunile străine, însă la începutul verii aceluiaşi an împărăteasa Ţîsi a ordonat forţelor armate să susţină răsculaţii din capitală. Funcţionarii suspectaţi de legături cu străinii au fost executaţi. Toţi străinii din provincii fugiseră în Beijing, căutând să-şi salveze viaţa în cartierul ambasadelor din ca-pitala Chinei. Atunci când răscoala a cuprins întreaga capitală, şeful Misiunii Spirituale Ruse, arhimandritul Inokentie (Figurovski) şi colaboratorii săi au părăsit Băiguani, mutându-se cu traiul la ambasada Rusiei. Ei luaseră cu sine doar o veche icoană a Sf. Nicolae de Mojaisk, adusă de la Albazin încă la 1685 de părintele Maxim Leontiev, inclusiv obiecte bisericeşti de valoare.
Guvernul chinez a trimis pentru paza Misiunii 1O suliţaşi, însă la 11 iunie Misiunea fusese incendiată şi a ars până la temelie cu tot ce era acolo: biblioteca, arhiva şi sacristia. Ihetuanii au supus chinurilor 222 chinezi ortodocşi, aceştia devenind primii sfinţi martiri chinezi.
În continuare urmează descrierea distrugerea localităţii Băiguani, luată din articolul “Materiale despre martirii din China”, care constituie o parte a însemnărilor protoiereului Serghie Cean, martor ocular al acelor zile înspăimântătoare.
“În zilele acelea, de la 13 până la 27 mai, ştirile despre boxeri se făceau auzite din ce în ce mai aproape. Pe străzi au început să apară boxeri cu banderole roşii la mâini şi picioare, care treceau în gloate sau mărşăluind milităreşte. Unii dintre ei încercau să pătrundă cu trăsura in cartierul ambasadelor. Unul fuseseră deja reţinut în ambasada nemţească. În seara zilei de 17 mai, iar după numărătoarea rusească la 31 mai, la ora 8 seara, a început incendierea clădirilor Misiunii. Răsculaţii, începând cu împrejurimile şi cu partea sudica a oraşului, au incendiat nu numai casele locuite de europeni, dar şi cartierele populate de chinezii creştini. Întreaga vale în care e situat oraşul Beijing s-a luminat fiind învăluită de flăcări. Peste tot domnea o atmosferă de oroare, se auzeau ţipete şi geamăt.
În aceeaşi noapte sute de boxeri, cărora li se alăturase gloate de cerşetori şi săraci, s-au îndreptat spre Băiguani, iar apropiindu-se, căpeteniile boxerilor au început să-i incite pe toţi să strige “şa” – „ucide” (creştinii) şi atunci, se pare, nu era nici un om care să nu fi strigat “şa”.
La ora nouă dimineaţa în oraşul sudic s-a răspândit vestea că boxerii în curând vor veni încoace. Am trimis să-i înştiinţeze despre aceasta pe creştini. Mulţi creştini s-au întors pe la casele lor, iar alţii dimpotrivă, s-au retras din case. Frica ne face să ne unim. M-au urmat mai bine de treizeci de oameni şi am pornit pe lângă colţul de nord-est al zidului orăşenesc în direcţia sud. La scurt timp am văzut mulţimi de oameni înaintând dinspre sud spre han cu felinare şi făclii în mâini. Înainte de sosirea boxerilor soldaţii chinezi de gardă mergeau în jurul Misiunii, împuşcând din arme, iar când sau apropiat răsculaţii, s-au năpustit împreună cu dânşii să devasteze construcţiile, ca după aceea să se vadă limbi de foc şi fum. Vecinii spuneau că la incendierea bisericii erau vreo 20 de oameni. Când am ajuns la strada Dunciumen, soldaţii de la post ne consolau, spunându-ne că regretă distrugerea creştinilor, că ei, creştinii, au venit la Beijing nu de voie bună, ci fiind luaţi prizonieri încă la începutul instaurării dinastiei de Manciuria. Între orele 20 şi 23 se mai auzeau strigăte, ce chemau la masacrarea creştinilor. Către miezul nopţii totul s-a potolit, iar noi ne-am îndreptat spre casele noastre din apropierea hanului. Flăcările incendiului se mai avântau în sus, mai ales deasupra bisericii, de parcă văpaia ar fi înconjurat-o. Văzând aceasta, ne gândeam că pentru păcatele noastre Domnul a îngăduit arderea bisericii. Am stat cu toţii acolo până dimineaţă şi abia când a început să se lumineze ne-am împrăştiat pe la case”.
Cu “toate acestea, principala zi a sfârşitului martiric al ortodocşilor chinezi a devenit ziua de 11 iunie 1900. În continuare urmează mărturia şefului Misiunii:
“Încă în ajun pe toate străzile au fost răspândite proclamaţii, care chemau păgânii la masacrarea creştinilor, ameninţându-i cu moartea pe cei care ar îndrăzni să-i ascundă. În noaptea de 11 spre 12 iunie boxerii cu făclii aprinse au invadat toate cartierele Beijingului, şi asaltând locuinţele creştinilor, îi înşfăcau pe nenorociţi şi-i torturau, impunându-i să se lepede de Hristos. Cuprinşi de frica de chinuri şi moarte, mulţi s-au lepădat de Ortodoxie şi, ca să-şi salveze viaţa, i-au ridicat in slăvi pe idoli. Însă alţii nu s-au înfricoşat de chinuri şi cu bărbăţie L-au mărturisit pe Hristos. Ei au îndurat chinuri îngrozitoare, spintecânduli-se pântecele, fiind decapitaţi sau arşi în case de vii. Prigoana şi nimicirea creştinilor au continuat şi-n zilele următoare. După ce li se distrugeau locuinţele ei erau scoşi în afara porţilor oraşului, unde erau supuşi unui interogatoriu şi apoi arşi pe rug. Potrivit relatărilor a înşişi păgânilor – martori oculari, unii dintre chinezii ortodocşi primeau moartea pătrunşi de un surprinzător spirit de sacrificare. Catehizatorul ortodox Pavel Van, martirizat, şi-a dat sufletul cu rugăciunea pe buze.
Ia Văni, învăţătoare la şcoala Misiunii, a fost torturată de două ori. Mai întâi boxerii au tăiat-o şi, pe jumătate vie, au acoperit-o cu pământ. Când şi-a revenit, geamătul ei a fost auzit de paznicul păgân, care a dus-o în ghereta de pază. Dar mai târziu boxerii iarăşi s-au luat de ea şi au chinuit-o până la moarte. În ambele cazuri Ia Vani L-a mărturisit cu bucurie pe Iisus Hristos în faţa călăilor săi …
Printre cei care au suferit pentru Iisus Hristos a fost şi albazinezii, urmaşii acelor renumiţi albazinezi, care au adus lumina credinţei ortodoxe a lui Hristos în anul 1685 în capitala Chinei — Beijing. Mulţi creştini, pentru a scăpa de pericol, se ascundeau în casa preotului Mitrofan. Printre cei adunaţi erau şi foşti răuvoitori ai părintelui, dar el nu-i gonea. Văzându-i pe mulţi slabi în credinţă, el îi îmbărbăta, spunându-le că veniseră vremuri de răstrişte şi e greu să le ocoleşti. El însuşi în mai multe rânduri se ducea să vadă biserica arsă. În seara zilei de 10 iunie, pe la orele 21, soldaţii şi boxerii au înconjurat locuinţa părintelui Mitrofan, unde erau aproape 70 de creştini; cei mai puternici au fugit, iar părintele Mitrofan şi mulţi alţii, în majoritate femei şi copii, au rămas, fiind supuşi chinurilor.
Lui Ivan, alt fecior, de 8 ani, boxerii i-au tăiat umerii şi i-au retezat degetele la mâini şi picioare, i-au tăiat nasul şi urechile. Mireasa fratelui său Isaia a reuşit să-l salveze de la moarte, ascunzându-l într-un loc sigur. Întrebat dacă îl durea, el răspundea oamenilor că nu doare atunci când suferi pentru Hristos.
Protasie Cean şi Irodion Siui, atunci încă necreştinaţi, mărturisesc că îl văzură pe acel băieţaş cu picioarele şi umerii în răni, dar fiind iarăşi luat de boxeri a mers fără urmă de frică.
Cei prezentaţi mai sus constituie doar o parte a listei chinezilor ortodocşi, care au avut de suferit în urma evenimentelor de la 1900. Conducătorul Misiunii Spirituale din Beijing a înaintat Sf. Sinod a Bisericii Ortodoxe Ruse la 11 octombrie 1901 listele cu numele a 222 ortodocşi chinezi martiri, ucişi pentru dreapta credinţă, cerând concomitent permisiunea ca în amintirea lor:
1) să fie înălţată, pe locul fostei biserici a Misiunii din Beijing distruse de boxeri, o biserică în cinstea Tuturor Sfinţilor Mucenici a Bisericii Ortodoxe, cu cavou sub altar pentru îngroparea oaselor ortodocşilor chinezi supuşi la chinuri;
2) să se fixeze pentru comunitatea ortodoxă din China, la data de 10 şi 11 iunie, cinstirea lor potrivit ritualului următor: la 10 iunie să se ţină post strict, iar dacă data va coincide cu zilele de sâmbătă şi duminică, atunci postul să fie transferat pentru prima vineri ce urmează, după care să se săvârşească liturghia pentru cei adormiţi cu parastas în memoria ortodocşilor chinezi ucişi, iar la 11 iunie – să se săvârşească cu deosebită evlavie serviciul divin pentru cinstirea Sfinţilor Mucenici ai Bisericii Ortodoxe, cu purtarea Sfintei Cruci pe la locurile masacrării chinezilor creştini sau în jurul bisericii, şi cântarea irmoaselor respective, apoi a se rosti veşnica pomenire a tuturor acelor chinezi, care cu jertfire de sine, au suferit chinuri pentru dreapta credinţă ortodoxă.
Examinând cele expuse, Sf. Sinod a emis hotărârea Nr. 2874 din 22 aprilie 1902 în care s-a specificat: a se da binecuvântare numitei Misiuni pentru înfăptuirea propunerilor arhimandritului Inokentie cu referire la înveşnicirea pomenirii ortodocşilor chinezi martirizaţi pentru credinţă în timpul răscoalei boxerilor din China în anul 1900, prin înălţarea în Beijing a bisericii în cinstea Tuturor Sfinţilor Mucenici ai Bisericii Ortodoxe, cu cavou pentru îngroparea oaselor ortodocşilor ucişi şi fixarea pentru comunitatea ortodoxă din China a sărbătoririi anuale la 10 şi 11 iunie, în ordinea prezentată în demers, cu săvârşirea în ultima din cele doua zile, şi dacă ar permite condiţiile locale, purtarea Crucii pe la locurile exterminării ortodocşilor chinezi sau în jurul bisericii.
Nicolae Fuştei
“CO” nr. 05, 2000
Sursa: http://curierulortodox.info/blog/?p=88
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu