Gânduri despre infailibilitatea omului european – Sfântul Iustin de Celie (I)

Gânduri despre infailibilitatea omului european
(I)

Articol celebru al Părintelui Iustin din anul 1967, în care erau consemnate cuvintele rămase şi ele celebre:

"Sunt trei căderi principale în istoria neamului omenesc: cea a lui Adam, cea a lui Iuda şi cea a papei"

După Dumnezeu, omul este, fără îndoială, cea mai tainică şi enigmatică entitate din toate zonele gândirii umane. În adâncul fără fund al existenţei umane se învârt contradicţii care sfidează împăcarea: viaţa şi moartea, virtutea şi păcatul, Dumnezeu şi diavolul, şi tot ceea ce există înlăuntrul şi în jurul lor. Prin intermediul tuturor religiilor, filosofiilor, ştiinţelor, civilizaţiilor materiale şi spirituale, neamul omenesc a tot încercat să rezolve în mod fundamental o problemă de o importanţă covârşitoare: problema omului.

Şi din toate aceste străduinţe şi lupte şi-a confecţionat sieşi o zeitate supremă spre a fi idolatrizată drept valoare de vârf şi criteriu suprem. Acest ultim idol este: “Omul este măsura tuturor lucrurilor”. Cu alte cuvinte, omul este măsura tuturor fiinţelor şi a tuturor lucrurilor.

Oricum, prin această metodă, omul nu a reuşit să rezolve propria sa problemă. Măsurându-se pe sine prin sine, el nu a reuşit să se înţeleagă nici pe sine, şi nici lumea înconjurătoare (cf. 2 Cor. 10, 12). A trudit în van. A rezumat totul într-un strigăt disperat şi într-o cutremurătoare mărturisire: “De la mine însumi nu ştiu nimic” (1 Cor. 4, 4). “Nu ştiu nimic de la mine însumi. Nu ştiu ce este omul, nici ce este Dumnezeu, nici ce este moartea, nici ce este viaţa. Şi simt din toată fiinţa mea că sunt rob al morţii, rob al răului şi, prin păcatele mele, rob al diavolului”. Rezultatul tuturor acestor eforturi umane a fost acela de a ţese un trup din întregul neam omenesc: “trupul morţii” din care tot omul s-a făcut părtaş. Şi ce este ascuns înlăuntrul acestui trup al morţii? – duhoare, putreziciune, viermi. “Om nenorocit ce sunt! Cine mă va izbăvi de trupul morţii acesteia?” (Rom. 7, 24). Nimeni, nimeni altul în afară de Dumnezeu-omul Hristos, fiindcă El a biruit moartea prin Învierea Sa. El a distrus “trupul morţii” ca realitate ontologică (cf. Apoc. 20, 14, 10). El a răscumpărat neamul omenesc din moarte şi a oferit darul Vieţii veşnice, al Adevărului veşnic, al veşnicei Iubiri, al veşnicei Dreptăţi, al veşnicei Bucurii şi toate celelalte Virtuţi dumnezeieşti veşnice care pot fi oferite doar de către Dumnezeul Iubirii, de Cel ce iubeşte cu adevărat întreaga omenire. Şi, astfel, El a rezolvat problema omului, întreaga problemă a omenirii.

Când Dumnezeu S-a făcut om, El a apărut ca Dumnezeu-om, iar prin trupul Său – Biserica – el a rămas ca Dumnezeu-om în această lume terestră. El a devenit valoarea de vârf şi criteriul suprem al neamului omenesc pentru totdeauna – singurul Dumnezeu adevărat şi singurul Om adevărat, singurul Dumnezeu desăvârşit şi singurul Om desăvârşit. Ca atare, El este singura valoare supremă şi singurul criteriu ultim al fiinţei fizice şi spirituale, al potenţialismului său teandric şi a tot ceea ce este uman şi al omului. Doar în Dumnezeu-omul Hristos s-a văzut omul pe sine împlinit şi veşnic pentru prima oară. El s-a recunoscut pe sine în toate dimensiunile sale. Drept urmare, un nou principiu general al valorii şi al cunoaşterii se aplică neamului omenesc: “Dumnezeu-omul Hristos este măsura tuturor lucrurilor şi fiinţelor”. Totuşi, principiul “omul este măsura a orice”, continuă să domine în cea mai mare măsură în lumea idolatră şi politeistă necreştină “ferro ignique”. Aceasta l-a făcut pe Sfântul Apostol Pavel să rezume toate filosofiile neamului omenesc la două: filosofia cea după om şi cea după Hristos (Col. 2, 8).

Sfantul Iustin de Celie (Popovici)

Va urma