Sfantul Ioan Gura de Aur: Cuvânt la Duminica Slăbănogului

"Să nu mai păcătuieşti"

“Dar oricât de înţelepţi, oricât de tari şi puternici am fi noi, dacă ne lipseşte ajutorul dumnezeiesc, nu putem rezista nici la cea mai mică încercare. Ce trebuie să vorbesc eu despre noi, oamenii cei mici şi slabi? De ar fi cineva încă şi un Pavel, sau un Petru, sau Iacob, sau Ioan, şi i-ar lipsi ajutorul dumnezeiesc, uşor ar fi învins, s-ar împiedica şi ar cădea. Spre a întări aceasta, vă voi aduce numai cuvintele lui Hristos ce le-a zis lui Petru: „Iată satana v-a cerut să vă cearnă ca grâul; Eu însă M-am rugat pentru line, ca să nu piară credinţa ta” (Luca 22, 31-32). El vrea să spună că, dacă nu l-ar fi ajutat pe Petru, nu ar fi rămas statornică nici chiar credinţa acestui Apostol.

Deci, dacă Petru, care iubea aşa de înfocat pe Hristos, şi după Invierea Domnului cuteza de mii de ori a-şi pune viaţa pentru Dânsul, dacă acest principe al Apostolilor, pe care însuşi dumnezeiescul învăţător l-a fericit şi pentru credinţa lui cea tare l-a numit piatră, dacă acesta, fără de ajutorul dumnezeiesc s-ar fi clătit şi ar fi căzut din credinţa sa, cine ar mai putea rămâne statornic fără de ajutorul dumnezeiesc?

Dumnezeu ne dă într-adevăr ajutorul Său, de aceea zice Apostolul Pavel: „Credincios este Dumnezeu, Care nu vă va lăsa să vă ispitiţi mai mult decât puteţi, ci împreună cu ispita va aduce şi scăparea din ea” (I Corinteni 10, 13). Pavel vrea să spună că Dumnezeu, nu numai că nu lasă să fim ispitiţi peste puterile noastre, dar că ne ajută chiar în ispită, ne sprijină şi ne întăreşte, dacă noi facem ce se cuvine din partea noastră, şi nu ne lipseşte bunăvoinţa, nădejdea spre Dânsul, supunerea şi răbdarea. Nu numai când suntem ispitiţi peste puterile noastre, ci încă şi în altfel de încercări, care nu covârşesc puterile noastre, avem nevoie de ajutorul dumnezeiesc, dacă voim să rezistăm. De aceea, zice Apostolul Pavel în alt loc: „Pe cat prisosesc pătimirile lui Hristos întru noi, cu atât prisoseşte prin Hristos şi mângâierea noastră” (II Corinteni 1, 5). Acela care lasă să vină pătimirile asupra noastră, tot El este Care ne şi mângâie şi ne ajută în ele. Dar socoteşte mai departe cât de mult se îngrijea Hristos pentru slăbănog încă şi după vindecarea lui. El nu l-a slobozit ca şi cum nu s-ar mai fi interesat de dânsul, ci după ce l-a găsit în templu, a zis către el: „Iată, te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu-ţi fie ceva mai rău” (Ioan 5, 14).

Dacă Dumnezeu nu i-ar fi trimis boala cu un scop bun, nu l-ar fi slobozit din ea şi nu l-ar fi întărit pentru viitor. Când El îi zice: „ca să nu-ti fie ceva mai rău”, prin aceasta înseamnă că pe slăbănog şi în viitor îl ameninţă nenorociri, dacă el nu va birui păcatul. Aşadar, El l-a slobozit din boală, dar nu l-a slobozit din luptă, l-a izbăvit din pătimire, dar nu i-a luat frica şi grija, şi tocmai prin aceasta a făcut ca binefacerea arătată lui să fie permanentă şi statornică.

Un doctor grijuliu nu numai că scapă pe bolnavi de suferinţele momentane, dar caută a-i apăra şi de întâmplările viitoare. Tot aşa a făcut şi Hristos, când a întărit şi a împuternicit sufletul slăbănogului prin amintirea pătimirilor ce le-a suferit. Şi fiindcă Hristos voia ca această amintire să fie permanentă, de aceea a zis: „Să nu mai păcătuieşti, ca să nu-ti fie ceva mai rău”. Hristos a arătat binevoitoarea Sa prietenie către bolnav şi în altă privinţă, adică tocmai în vorba care la prima vedere cuprinde o dojana. El i-a zis numai atât: „Să nu mai păcătuieşti”. Aşadar, nu face cunoscute păcatele lui, dar observă că i s-a întâmplat acea boală pentru păcatele lui. Dar ce fel de păcate a săvârşit el n-a arătat, nu i-a zis: „Tu ai făcut cutare şi cutare nelegiuire, ai păcătuit întru aceasta sau în cealaltă”, ci i-a zis simplu: "Să nu mai păcătuieşti".

Cuvant al Sfantului Ioan Gura de Aur