Imn despre necredinta lui Toma – de Sfantul Roman Melodul

Icoana ruseasca
(c.1500)
Imn despre necredinta lui Toma
de Sfantul Roman Melodul

     Sfantul Roman Melodul   

(1 octombrie)     

Proimion I

Toma, cu dreapta sa cea iubitoare de incredintare,

A cercetat coasta cea de viata datatoare, Hristoase Dumnezeule;

Caci usile fiind incuiate cand ai intrat,

Impreuna cu ceilalti apostoli a strigat:

“Tu esti Domnul si Dumnezeul nostru.”

Proimion II

Indoiala lui Toma credinta neindoita a randuit,

Mantuitorule, prin voia Ta,

ca nimeni vreodata Invierea sa puna la-ndoiala:

Caci nu Fiinta Insasi S-a aratat aceluia,

ci urmele cuielor din palma si-mpunsatura lancii:

Pentru aceea a si marturisit:

“Tu esti Domnul si Dumnezeul Meu.”

Proimion III

Necrezand Invierii Tale din morti

Si cercetand coasta Ta cea dumnezeieasca

Cu credinta a strigat Toma Geamanul:

“Stapane, iarta-ma pe mine, cel ce cu indrazneala am atins coasta Ta

Si primeste-ma, Iubitorule de oameni,

Pe mine, cel ce nu ma indoiesc nicicum,

Ci strig cu credinta: “Tu esti Domnul si Dumnezeul meu!”

1. Cine a pazit nearsa palma mucenicului,

De coasta cea arzatoare a Domnului apropiindu-se?

Cine i-a dat ei aceasta tarie, de osul cel de foc putandu-se atinge?

Cu-adevarat, coasta cea pipaita.

Caci daca nu ea l-ar fi intarit, cum ar fi pipait dreapta cea de lut

cutremuratoarele patimi cele de sub cer si cele de sub pamant?

Acest har i s-a dat lui Toma:

Ca sa se atinga de coasta, iar lui Hristos sa-I strige:

“Tu esti Domnul si Dumnezeul nostru.”

2. Cu-adevarat, rugul cel purtator de foc ardea si nu se mistuia.

Si cred celor scrise de Moise pentru mana lui Toma.

Caci stricacioasa fiind si plina de spini, nu s-a ars

Cand s-a atins de coasta ca de o flacar-aprinsa

Si, precum oarecand focul s-a pogorat in rugul de spini,

Acum a alergat catre foc mana in chip de rug.

Si Insusi Dumnezeu S-a fost aratat pe-amandoua pazind.

Astfel cred s i astfel Il slavesc pe acest Dumnezeu si om, zicand:

“Tu esti Domnul si Dumnezeul nostru.”

3. Caci pentru mine a fost scris dreptarul acestei credinte

Prin mana lui Toma; caci aceasta, atingandu-se de Hristos,

Trestie de scriitor s-a facut ce scrie cu iscusinta,

Scriind credinciosilor: de aici izvoraste credinta.

De aici a baut si talharul si s-a indreptat.

De aici si ucenicii si-au adapat inimile,

De aici, din izvor a scos Toma cunostinta celor pe care le cauta:

Bau cel dintai si apoi pe multi adapa,

Necrezand putin, dar pe multi convingandu-i a zice:

“Tu esti Domnul si Dumnezeul nostru.”

4. Pentru care pricina, de ce sau cum de nu a crezut apostolul?

Sa intrebam, de va pare, pe fiul lui Zevedeu,

Caci limpede-i ca Ioan, in cartea Evangheliei,

Cuvintele Geamanului a scris.

Caci zice inteleptul: Dupa invierea lui Hristos

Ceilalti ucenici au grait catre Toma:

O, prietene, vazut-am aicea pe Domnul!

Dar Toma indat-a raspuns catre dansii:

Voi cei ce L-ati vazut, nu va ascundeti, ci strigati:

“Tu esti Domnul si Dumnezeul nostru!”

5. Vestiti intregului popor cele ce-ati vazut si auzit

Nu ascundeti, ucenicilor, sfesnicul sub obroc!

Cele ce ziceti la-ntuneric, vestiti-le la lumina!

Veniti cu mine afara cu indrazneala!

Stati inca-n ascunzatoare si spuneti aceasta ca sa va faceti curaj!

Graiti cele inalte in taina, cu usile inchise,

Si apoi strigati: vazut-am pe Ziditorul ascuns intr-un ungher!

Sa Se arate tuturor! Sa afle toata faptura!

Sa-invete muritorii a striga Celui inviat:

“Tu esti Domnul si Dumnezeul nostru!”

6. Cum voi putea crede voua, auzind cuvinte cu neputinta de crezut!

Caci dac-ar fi venit Rascumparatorul, Si-ar fi cautat sluga.

Daca ziua ar fi rasarit, nu s-ar fi aratat dincolo de vreme.

De-ntr-adevar se arata Pastorul, ar fi chemat si mielul.

A-ntrebat oarecand: “Unde ati pus pe Lazar?”

Iar acum nu a zis: “Unde-ati lasat pe Toma?”

Dar oare a uitat pe cel ce voia a muri cu El impreuna?

Necredincios raman pana nu vad.

Atunci numai cand voi vedea, voi pune mana mea pe coasta Lui,

Atunci voi crede si voi zice:

“Tu esti Domnul si Dumnezeul nostru!”

7. Inca pe cand Toma graia acestea fratilor sai,

Aparu la ei in odaie Mantuitorul, indraznirea celor cu frica de Dumnezeu

Indraznirea nepatata a celor prigoniti si-amenintati

In mijlocul ucenicilor S-a aratat prin usile-ncuiate.

Dar vazandu-L Toma, indata-si pleaca ochii-n jos,

Si-nlauntrul sufletului sau zicea: Ce voi face?

Cum ma voi apara acum in fata celor ce-o clipa mai ‘nainte m-am indoit?

Lui Petru ce sa-i spun? Si celorlalti ce voi grai?

Pe cei pe care putin mai inainte i-am luat in ras cum sa-i induplec si cum voi striga:

“Tu esti Domnul si Dumnezeul nostru!”

8. O, de as fi deprins si eu tacerea ca si Iisus in sinedriu!

Dar m-a intaratat a grai privelisea celor ce se bucurau.

M-am tulburat de cuvintele celor ce strigau cu bucurie:

Neumbrit am vazut viu pe Cel mort de voie!

Vazand deci vesel pe Petru, cel ce s-a lepadat,

Si iarasi bucurosi pe cei fugiti cu el dimpreuna,

Am pizmuit, caci cautam impreuna cu ei sa saltez de bucurie.

Asadar, din pizm-am grait cele marturisite intocmai putin mai inainte.

Sa nu fiu certat, Iisuse al meu, ci primit a striga Tie:

“Tu esti Domnul si Dumnezeul nostru!”

9. Noapte mi s-a facut mie si intuneric adanc
 cuvintele celor impreuna-slujitori cu mine;

Caci acestea nu m-au luminat, nu au aprins in sufletul meu

Faclia minunii pe care acum o vad mai presus de orice nadejde!

Caci acum Il vad limpede pe Hristos iarasi venind prin usile-ncuiate.

Dar daca vreme-as fi avut sa aflu ca a venit astfel,

Nu as fi fost necredincios.

Caci nu aveam decat sa cuget.

La intrarea si iesirea Lui din Maria.

Ei doar mi-au spus ca L-au vazut,

Dar cine nu L-a vazut pe El venind, cum va putea spune:

“Tu esti Domnul si Dumnezeul nostru.”

10. Asa zicand in sine Geamanul, a vorbit si Dumnezeului nostru,

Iar Cel ce cerceteaza norii,
vazand pe Toma cu inima zdrobita,

Precum odinioara si pe vames,

L-a miluit strigandu-i: “Pune mana ta aici!

Pentru ce te indoiesti, spune-Mi, putin credinciosule?

Sau care dintre ale Mele iti par necrezute?

Rastignirea? Moartea? Sau Invierea aceasta?

Pana cand te vei indoi mai mult?

Iata, acum Ma privesti pe Mine, pe Cel ce ai voit sa-L vezi, deci striga:

“Tu esti Domnul si Dumnezeul nostru!”

11. Adormit-am intr-un mic mormant si dupa trei zile-am inviat,

Pentru tine si pentru cei asemenea tie m-am intins in mormant,

Iar tu, in loc de multumire, mi-ai adus necredinta.

Caci am auzit cele ce-ai spus fata de fratii tai”.

L-acestea Toma mai tare s-a infricosat si a strigat:

Nu ma certa, Mantuitorule, caci in Tine cred pururea.

Dar lui Petru si tuturor celorlalti mi-a fost greu sa le dau crezare,

Caci stiu ca au mintit Tie si-n ceasul rautatilor s-au temut sa-Ti zica:

“Tu esti Domnul si Dumnezeul nostru.”

12. Vazand atunci Cela ce vede toate ca Toma voia sa lepede

Invinuirea necredintei, raspunse lui:

“Si tu erai cu ei in ceasul de care aduci vorba,

Toti M-ati lasat singur in vremea infricosatei patimi,

Era greu timpul, Didime, nu-i invinui,

Pentru aceea a fost scris: Bate-voi pastorul si se vor risipi oile turmei.

Pricepe ce iti spun, si fa cele ce-ai spus:

Vrei sa ma atingi? Atinge-te zicand:

“Tu esti Domnul si Dumnezeul nostru!”

13. O, minune! O, indelunga-rabdare!

O, nemasurata blandete!

Cel neatins Se lasa-atins! Tinut de rob Se lasa

Si Stapanul arata slugii ranile Sale.

In a caror vreme s-a cutremurat intreaga faptura.

De asemenea daruri Toma facandu-se vrednic,

Inalta rugaciune Celui ce l-a invrednicit:

“Rabda, zicand, Stapane, cutezanta mea,

Cruta iarba, ridica-mi povara,

Sa fiu slobozit de necredinta, ca sa cant si sa zic:

“Tu esti Domnul si Dumnezeul nostru.”

14. Fii bland cu mine, pentru ca si eu de Tine sa ma desfatez, Doamne,

Da-mi mie deplina credinta care sunt al Tau,

Ai rabdat celor straini de Tine,

Rabda inca si necredinta celui al Tau,
si arata-mi mie ranile Tale,

Pentru ca din acestea ca dintr-un izvor sa scot si sa beau.

Nu ma arde Mantuitorule, caci foc esti prin fire,

Dar cu voia esti trupul pe care Insuti l-ai facut.

Ma rog, acopera-Te cu val, cat de putin,

Incat sa ma primesti si pe mine
 ca pe femeia cu scurgerea de sange,

Caci nu ma ating de haina Ta,
ci Insuti de Tine m-ating, zicand:

“Tu esti Domnul si Dumnezeul nostru.”

15. Ai auzit odata, bunule ucenic, fii credincios si nu necredincios,

Nu te teme, nu te ard, caci ii pazesc pe cei ce raman intru Mine.

Daca-am invatat pe cuptorul Babilonului sa faca aceasta,

Cu cat mai mult nu o voi face si nu o voi invat a eu Insumi.

Oare decat pacatoasa care uns-a cu mir capul Meu

Si cu parul Mi-a sters sfintele Mele picioare

Esti tu mai intinat? Vino deci, prietene, nu ca sa ma miruiesti,

Ci pentru ca tu insuti sa fii inmiresmat
 cu buna mireasma a credintei, strigandu-Mi:

“Tu esti Domnul si Dumnezeul nostru.”

16. Da, Iubitorule de oameni, si eu Te voi mirui,
dar nu precum pacatoasa oarecand,

Si nu voi alerga precum aceea la vanzatorul de miruri, strigand: “Da-mi mir!”

Voi aduce doar credinta mea Tie,
Celui ce ai mai presus decat mirul,

Harul – coasta Ta, al carei mir atingand, ma bucur.

Slavesc, Hristoase, pogorarea Ta cea vrednica de crezare,

Cum om Te-ai facut pentru ca pe om,

Pe care l-ai plasmuit cu mana sa-l izbavesti din desertaciunea idolilor

Si care ai primit a fi palmuit

Pentru ca pe mine sa ma slobozesti din patimi, ca sa strig Tie:

“Tu esti Domnul si Dumnezeul nostru.”

16. [bis] Acuma, Stapane, stiind ca ti-am descoperit
cugetul inimii mele,

Tu, Care cunosti cele mai launtrice ganduri,
vezi-mi asemenea si pricinile,

Dar deopotriva iti strig:
de mai inainte-ai cunoscut pe robul Tau cel credincios,

Caci acum vad coasta, pentru ca pe toti sa-i invat credinta.

Ating osul Tau si urmele cuielor,

Domn si Dumnezeu te propovaduiescm,

Caci ca un Domn al slavei ai rabdat rastignirea pe lemn, tuturor aratand

Sa strige Tie cu credinta s i cu inima curata

“Tu esti Domnul si Dumnezeul nostru.”

17. Asemenea si tu asculta, si pricepe limpede:
te-ai facut partas intelepciunii

Caci Eu, Intelepciunea Tatalui, M-am facut cunoscut oamenilor,

Fericit esti in credinta, dar Eu mai mult ii fericesc

Pe cei care-au venit la Mine numai din auz.

Tu atingandu-te de Mine ai cunoscut acum slava Mea,

Dar aceia numai din auzul cuvintelor se inchina Mie,

Caci mare este cugetul celor ce astfel au crezut

Tie ma arat ca unui ucenic al Meu,

Acelora ca unor sfinti slujitori care striga:

“Tu esti Domnul si Dumnezeul nostru.”

18. Cu harul Tau ma intareste la suflet si la trup
 si ma mantuieste, Dumnezeule Preainalte,

Ca sa ma ating si eu de coasta Ta, primind harul tau,

Scump sangele Tau si preacurat trupul Tau,
ma voi izbavi de rautatile mele,

Ca sa aflu iertare pentru caderile mele.

Toma atingandu-se de Tine a cunoscut acum slava Ta,

Dar eu ma tem, caci cunosc voile Tale

Cunosc si faptele mele faradelege, constiinta ma mustra,

Cruta-ma, miluieste-ma, cruta-ma, Mantuitorul meu,

Pentru ca sa strig Tie cu credinta prin fapte si cuvinte

“Tu esti Domnul si Dumnezeul nostru.”

Sfantul Roman Melodul

Sursa: crestinortodox.ro