„Pecetluit fiind mormântul, din mormânt viaţă ai răsărit,
Hristoase Dumnezeule;
şi uşile fiind încuiate,
înaintea Ucenicilor ai venit,
Învierea tuturor, Duh drept printr-însii
înnoindu-ne nouă, după mare mila Ta“.
Condacul praznicului:
„Toma cu dreapta lui cea iubitoare de încredinţare, a cercat coasta Ta cea de viaţă dătătoare,
Hristoase Dumnezeule.
Că dacă ai intrat uşile fiind încuiate,
dimpreună cu ceilalţi Apostoli a strigat către Tine:
Domnul meu eşti şi Dumnezeul meu!“
Icosul acestuia:
„Cine a ferit atunci mâna Ucenicului nearsă,
când s-a apropiat de coasta cea de foc a Domnului?
Cine i-a dat ei îndrăzneală de putut pipăi osul cel de văpaie?
Numai coasta care a fost pipăită.
Că dacă coasta n-ar fi dat putere dreptei celei de lut,
cum ar fi putut pipăi Patimile cele ce au clătit pe cele de sus şi pe cele de jos?
Harul acesta de a o pipăi pe ea a fost dat Tomei,
şi a strigat lui Hristos:
Domnul meu eşti şi Dumnezeul meu“
A doua săptămână după Paşti este a opta zi a celebrării pascale şi ultima zi a săptămânii luminate. Această duminică este celebrată în memoria întâlnirii lui Iisus cu Apostolul Toma.
În această zi, Biserica reaminteşte celor care nu l-au văzut pe Hristos cu ochii (şi nici nu s-au atins de trupul înviat al Domnului), că ating şi gustă pe Domnul în Sfânta Împărtăşanie şi în Cuvântul lui dătător de viaţă.
Ev.Ioan 20:19-31
Şi fiind searã, în ziua aceea, întâia a săptămânii (duminica), şi uşile fiind încuiate, unde erau adunaţi ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus şi a stat în mijloc şi le-a zis: Pace vouă! Şi, zicând acestea, le-a arătat mâinile şi coasta Sa. Deci s-au bucurat ucenicii, văzând pe Domnul. Şi Iisus le-a zis iarăşi: Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi. Şi, zicând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: Luaţi Duh Sfânt; cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute. Iar Toma, unul din cei doisprezece, cel numit Geamănul, nu era cu ei când a venit Iisus. Deci au zis lui ceilalţi ucenici: Am văzut pe Domnul! Dar el le-a zis: Dacă nu voi vedea, în mâinile Lui, semnul cuielor, şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede. Şi după opt zile, ucenicii Lui erau iarăşi înăuntru, şi Toma, împreună cu ei. Şi a venit Iisus, uşile fiind încuiate, şi a stat în mijloc şi a zis: Pace vouă! Apoi a zis lui Toma: Adu degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele şi adu mâna ta şi o pune în coasta Mea şi nu fi necredincios, ci credincios. A răspuns Toma şi I-a zis: Domnul meu şi Dumnezeul meu! Iisus i-a zis: Pentru că M-ai văzut ai crezut. Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut. Deci şi alte multe minuni a făcut Iisus înaintea ucenicilor Săi, care nu sunt scrise în cartea aceasta. Iar acestea s-au scris, ca să credeţi că Iisus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu şi, crezând, să aveţi viaţă în numele Lui.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu