Şi-a aruncat epitrahilul în foc…
Sf. Egumen Eftimie şi cei 12 monahi
(4 ianuarie)
Tropar
Sfantul Tau martir Eftimie, O Doamne,
Care prin suferinta a primit cununa de la Tine,
Dumnezeul nostru.
Care cu puterea Ta, a doborat potrivinicii
Si a spulberat neputincioasa indrazneala a demonilor,
Cu ale lui mijlociri, mantuieste sufletele moastre!
Conform tradiţiei atonite ortodoxe, odată, un preot” latin (romano-catolic) – dintre cei care au scăldat în sânge Sfântul Munte, a intrat într-o polemică cu un ieromonah din Mănăstirea Vatopedi, făcând referire la dogmele eretice ale catolicilor. Argumentele pe care le aducea ieromonahul atonit erau incontestabile, dovedind continua şi nefalsificata păstrare a învăţăturii Bisericii din epoca apostolică până atunci. Preotul catolic s-a enervat şi a spus:
– Ca să demonstrăm cine are dreptate, să aprindem un foc şi să intrăm în el, să vedem cine va arde.
Răspunsul direct al ieromonahului vatopedin a fost:
– „Să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău”, dar, devreme ce o cauţi, nu-ţi vom strica hatârul.
S-a aprins un foc, dar papistaşul s-a înfricoşat, pentru că se pare că spusese asta cu scopul de a-l speria pe preotul ortodox. Dar mai degrabă, el s-a speriat de acel mare foc, s-a dat înapoi şi a preferat să plece ruşinat.
– Mai stai un minut! – i-a spus ieromonahul. Priveşte şi ia aminte!
– Hristoase al meu – s-a rugat – arată-i adevărul!
Nu a intrat el însuşi în foc, dar şi-a scos epitrahilul şi l-a aruncat în foc!
Focul a ars ore în şir, dar epitrahilul a rămas neatins!
Din nefericire, atunci au urmat cunoscutele mucenicii în Sfânta Mănăstire Vatopedi, unde monahii catolici, după ce l-au chinuit pe sfântul egumen Eftimie şi pe încă 12 monahi, în cele din urmă i-a aruncat în fântâna mănăstirii. Pomenirea lor este sărbătorită pe 4 ianuarie.
Cu ale lor sfinte rugaciuni, Doamne miluieste-ne si ne mantuieste pe noi!
Amin!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu